Blog

Nu există părți rele

De fiecare dată când abordez tema „părților interioare” în lucrul cu clienții în cabinet le recomand, insist chiar, să citească „Nu există părți rele”, de Richard Schwartz. Nu este singura carte scrisă de inventatorul modelului Internal Family Systems (IFS) care a fost tradusă în română, însă este cea mai potrivită pentru că nu este deloc tehnică, încărcată de acel jargon de specialitate care îi interesează doar pe psihoterapeuți sau pe psihologi.

Este la îndemână, când lucrezi în terapie, să vorbești despre „părți”, acele voci, impulsuri, emoții contradictorii întrupate în metafore precum copilul interior, protectori, exilați sau sine, care se găsesc în noi și care preiau uneori controlul asupra noastră. Dar una e să explici conceptele și alta e să le înțelegi cu adevărat, să le simți pe propria piele. Tocmai asta reușește foarte bine Schwartz în „Nu există părți rele”: te aduce într-un spațiu în care îți poți vedea părțile, le poți înțelege și accepta, cu mai puțină rușine și mai multă compasiune.

Ce m-a impresionat profund e simplitatea cu care Schwartz explică ceva atât de complex: cum să ajungem să avem o relație internă sănătoasă, blândă, în care nu excludem nimic din ceea ce suntem. Să nu mai fugim de părțile care ne încurcă, ci să le întrebăm ce încearcă să facă pentru noi.

Este o carte caldă, clară și profund umană, o introducere minunată în IFS pentru cei care nu cunosc acest model terapeutic, dar și o frumoasă și accesibilă pentru cei care lucrează deja cu modelul. Pentru mine, a fost și una, și alta. O aducere-aminte că înăuntrul nostru nu este doar un haos, o cacofonie de voci, ci o comunitate care tânjește să fie înțeleasă și ținută împreună de acel Sine calm, prezent și curios care ne este întotdeauna accesibil.

Dacă simți că uneori te lupți cu tine însuți sau dacă ai învățat să te împaci cu tine doar cu jumătăți de măsură, îți recomand această carte. Nu e despre a deveni altcineva, ci despre a întreg.

#psiholog #IFS #psihoterapie #nuexistapartirele #RichardSchwartz #terapiesistemicainterior #compasiune #vindecare #emotiicomplexe #selfleadership #psihologonline #dezvoltarepersonala

Distribuie

Facebook
Twitter
LinkedIn