Tatăl prezent este un tată implicat, care petrece mult timp cu copilul său, care îi este alături în experiențe bune și în cele rele: la izbânzi și reușite, dar și la certuri, supărări și boli. Dacă îi refuzi copilului accesul la tine prin absența ta fizică sau emoțională, el va încerca din ce în ce mai puțin să se atașeze de tine. Până când nu va mai încerca deloc.
Psiholog Adrian David
În vara anului în care s-a născut fiul său, Robert a plecat într-un team building de trei zile la mare cu colegii de muncă. Deși își lăsa soția singură acasă, doar cu bebelușul, lipsită de orice alt ajutor, poziția sa de team leader nu-i permitea să lipsească. Prezența era obligatorie. „Știi cum se pune problema la chestiile astea. Dacă începi să lipsești, ești luat la ochi și încep să-și pună întrebări. Chiar nu ne permitem acum să-mi pun jobul în pericol. Dacă ar fi după mine aș rămâne acasă, dar nu am de ales”, i-a spus el soției sale.
Soția lui Robert s-ar fi descurcat fără probleme trei zile, însă nu era doar acest team building. În weekendul anterior fusese o petrecere în oraș, tot cu colegii, care s-a lungit până noaptea târziu. Asta pe lângă mersul la sală, cel puțin două după-amieze pe săptămână. S-a supărat, dar nu a avut ce să facă. Robert luase decizia să plece și felul în care a pus problema nu lăsa loc de discuții.
Adevărul, însă, era că prezența lui Robert nu era chiar atât de obligatorie. Nu era un team building oficial. Pur și simplu mai mulți colegi discutaseră și luaseră decizia să meargă un weekend la mare. Robert ar fi putut să lipsească fără nicio problemă, însă și-a dorit să meargă. Gândul că va petrece câteva zile departe de scutece murdare, de plânsul copilului și de cererile soției, i se părea atât de plăcut, încât și-a spus că dacă nu va profita de această oportunitate de a se relaxa va avea o cădere nervoasă.
Ieșirea la mare n-a fost nici pe departe atât de relaxantă pe cât a sperat Robert. Deși înainte de plecare își făcea griji că soția sa ar putea să-l cicălească cu telefoane și mesaje pe WhatsApp, aceasta i-a trimis doar din când în când câte o poză sau un clip, cu fiul său de șase luni în timp ce se juca sau când încerca primul lui piure de fructe. Robert bea bere la terasă, însă golul pe care-l simțea în stomac îl făcea să nu se bucure prea mult. Ceva nu-i dădea pace, deși nu ar fi putut spune ce anume. În acel moment un coleg, observând că nu se simte în apele lui, l-a întrebat dacă a pățit ceva.„Nevastă-mea îmi tot trimite poze cu băiețelul nostru”, i-a răspuns el Colegul l-a privit o secundă, apoi i-a dat replica: „Lasă că n-o să fie nici primul, nici ultimul copil care crește când tatăl nu-i pe-acasă”. Remarca, deși făcută pe jumătate în glumă, l-a răscolit atât de tare pe Robert încât nu și-a putut-o scoate din minte. Oare făcuse bine că își lăsase soția singură cu copilul, în timp ce el își luase câteva zile de relaxare?
Alege ce fel de tată vrei să fii
Pentru Robert (al cărui nume și poveste au fost modificate în vederea protejării identității sale) emoțiile puternice pe care le-a simțit în acel weekend au fost începutul unui proces terapeutic transformator. Însă numeroși alți bărbați care trăiesc experiențe asemănătoare nu primesc sau nu caută ajutor terapeutic. Dacă în loc de un weekend la mare pui o ieșire la bere, plus fotbal, plus pescuit sau, eventual, un proiect urgent care te obligă să rămâi peste program la muncă, poate că și tu, cel care citești acum aceste rânduri, te vei regăsi în povestea lui Robert. Este povestea multora dintre clienții mei care au devenit tați pentru prima dată. Eu însumi, la rândul meu, m-am oglindit în ea. Motivul pentru care pe mine m-a atins și m-a impresionat această poveste este faptul că ea ilustrează una dintre cele mai importante decizii pe care le poate lua un bărbat în viața sa: poți să alegi între a deveni un tată absent sau unul prezent. Indiferent de ceea ce fac alții în jurul tău sau de oricâte exemple negative sau pozitive ai avut parte, alegerea îți aparține în totalitate. Nu mamei copilului, nu prietenilor sau părinților tăi, ci doar ție.
De-a lungul istoriei, în ceea ce privește creșterea copiilor, tații au fost mai degrabă absenți decât prezenți. Până cu o generație în urmă, în România cutumele sociale îl așezau pe bărbați într-o poziție de putere indiscutabilă în cadrul familiei, în care hotărau după cum îi tăia capul. Pentru că mulți dintre ei erau sursa principală de venit a familiei, ei decideau cum se cheltuiau banii, de exemplu. În aceeași măsură, creșterea copiilor era apanajul femeilor. Chiar și când se implicau, tații aveau mai degrabă rolul unor gardieni care pedepseau copiii, dacă era cazul, apoi dispăreau din nou la treburile lor.
În generația mea, lucrurile nu mai stau la fel. Mai conștienți efectele traumelor timpurii, cauzate de modul în care au fost crescuți și educați, numeroși bărbați își doresc să se implice mai mult în creșterea propiilor copii. De aici alegerea pe care o avem de făcut fiecare dintre noi. Putem repeta modelul taților noștri, mai degrabă absenți, însă știm că în prezent riscul acestui drum este pierderea relației cu copilul sau copiii noștri.
Conceptul de „Tată prezent”
În acest punct cred că este important să clarific la ce mă refer când vorbesc despre a fi un tată prezent. Tatăl poate fi prezent fizic în familie, însă dacă acesta nu se implică activ din punct de vedere emoțional în creșterea copiilor, el este de fapt absent. Dacă acasă stă mereu pe telefon sau pe laptop el va fi perceput ca o figură de autoritate, însă conexiunea emoțională adâncă dintre părinte și copil nu se realizează.
Tatăl prezent este un tată implicat, care petrece mult timp cu copilul său, care îi este alături în multe experiențe, atât bune, cât și rele sau dureroase: certuri, supărări, boli, dar și clipe fericite, izbânzi și reușite. Doar în acest fel se poate crea acea legătură dintre copil și părinte numită atașament sigur. Dacă îi refuzi copilului accesul la tine prin absența ta fizică sau emoțională (de exemplu dacă atunci când ești acasă stai non-stop pe telefon) acesta va încerca din ce în ce mai puțin să se atașeze de tine până când nu va mai încerca deloc.
Poate că toate acestea par dificil de realizat, dar par așa doar pentru că mulți dintre noi, bărbații care am devenit tați, nu am fost învățați să fim prezenți și disponibili pentru copii noștri în acest mod. Partea bună este că acest lucru este la îndemâna noastră și, chiar dacă nu este ușor de realizat, totul începe cu o simplă alegere, care poate fi formulată în felul următor: „Vreau să fiu un tată prezent și implicat pentru copilul meu”.
Vreau să precizez că nu doresc să sugerez că toți tații care stau mult la muncă sau care merg la fotbal sau la pescuit ar trebui blamați sau acuzați că nu se implică în creșterea copiilor. Este important să știm să ne relaxăm și să avem grijă de noi, dar este important să o facem cum trebuie. Despre self care, de altfel,vom putea vorbi mai mult altădată. Însă când vine vorba de bani, știm cu toții exemple în care tații trebuie să muncească mult și departe de casă, unii chiar peste hotare, pentru a-și întreține sau scoate familia din sărăcie. A dori să câștigi suficient de mulți bani pentru a oferi o viață bună copiilor tăi este un scop nobil și fiecare dintre noi poate cântări singur care sunt sacrificiile pe care trebuie să le facă când ia astfel de decizii. Ceea ce vreau să îți sugerez, dacă ești cumva în această situație, că banii nu sunt poate cel mai important lucru, și în niciun caz unicul, pe care îl poți oferi copiilor tăi. Pentru copii, mai ales în primii ani de viață, banii nu contează deloc. Puși să aleagă între părinți și bani, copiii vor alege mereu prezența părinților.
În emoționanta ei carte „Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții”, carte tradusă și în limba română și a cărei lectură țio-o recomand, autoarea Bronnie Ware inventariază ce a descoperit în sute de discuții cu persoane întâlnite în domeniul îngrijirii paliative. Pe locul doi în acest top s-a situat următorul regret: „Mi-aș fi dorit să nu fi muncit atât de mult”. Niciuna dintre persoanele cu care autoarea a intrat în contact nu și-a manifestat regretul de a fi petrecut prea mult timp cu copiii lor, ci dimpotrivă, au regretat că au petrecut prea mult timp la locul de muncă. Mulți dintre ei au ratat astfel ani de zile din viața copiilor. Concluzia: munca și cariera sunt importante, dar copiii sunt mult, mult mai importanți. Și totul începe cu o simplă alegere: să fii un tată prezent. O alegere simplă, dar, așa cum a aflat și Robert în propriul său proces terapeutic, nu este una ușor de făcut. Însă despre greutățile și încercările acestei alegeri, în articolele viitoare.
Articol publicat pentru prima oară pe site-ul www.totuldespremame.ro.
